O SIMPLĂ ZI DIN VIAȚA UNUI STUDENT PARTEA II- TO BE CONTINUED...

  Iata-mă ajuns în ultimul an de facultate.Cei trei ani de studenție au trecut de parca nici nu au fost...Parcă  ieri eram absolvent de liceu,acum am devenit ceva mai mare.Sunt fară cinci minute licențiat în jurnalism,fară cinci minute absolvent al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării.Noi oameni,noi peripeții,noi trairi..Cîndva demult,pe cînd numai părăsisem băncile liceului,am pornit a scrie o mini-povestioara despre primele impresii,primele trări ale mele în calitate de student...Eram începător...De atunci a trecut mult și s-au schimbat multe.Și iată-mă cu o revenire ,cred pe măsura așteptărilor.Așadar începem:

                                             To be continued........ 

  Și iar e dimineața .Și iarăși de peste geam se aude zomot de mașină,un troleibus care tocmai s-a oprit sub fereastră la noi,iar din ușile deschise  ale acestuia se aude un glas răgușit ,,Strada Pann Halippa’’.Peste puțin timp acesta o urnește din loc.Zgomot de motocicletă.Deseori chiar prin fața castelului unde locuiesc,baikerii preferă să organizeze show-uri sub cerul liber.Dar stai,ce e asta.În toata galagia strazii,care deja spre sfirșitul anului a devenit o obișnuița se mai aude ceva.Un vuiet de tractor umplu camera.Eu stau cu ochii închiși,mi-e teamă sa-i deschid,pentru a nu ma desprinde de lumea somnului,de așternutul moale și călduț al patului.Zgomotul devine din ce în ce mai puternic.Se aude cum șoferul schimbă vitezele,iar pe alocuri claxoneaza.Si acest zgomot de claxon,îmi pare cunoscut.Seamănă cu ceva între bubuitură de poloboc,și zgomot de ..... fuuuuuuuuuuuu!!!!! Un miros pătrunzator de gaze de eșapament mă face sa revin în lumea reală.Încerc sa deschid ochii,însă nu mi se primește.Mă cobor din pat,mă apropii de oglinda,și încerc cu ajutorul degetelor să-mi deschid ochii umflați .Vad o faptura,care îmi amintește de cineva.Cine oare să fie...Timp de cîteva secunde o privesc în ochi,apoi mă dau batut.În cavitatea bucală domină un miros necunoscut.Dar ce să mai minimalizăm această percepție olfactivă.Miroase de parca s-au găinățat un cîrd de privighetori în gură!!

  Totodată zgomotul de tractor se intensifică,claxonările se încetinesc,însă mirosul gazelor de eșapament continuie sa persiste în cameră.Cum oare e posibil așa ceva într-un castel împărătesc,și încă în cea mai luxoasă camera din cladire.Încerc să privesc în jur.Spre locul de unde vine zgomotul de tractor,si de unde tocmai veneau claxonările.Îl văd pe Sergiu care doarme pe burta,cu o plapuma învelită pină la urechi,cu cu organul slaninos afară,de parcă ar fi un munte în pustiu ,gata să izbucnească..Cu gura deschisa  și cu ochii închiși acestă improvizeaza mersul tractorului.E boțit pe față,iar în semn de ,,Bună dimineața’’ îmi trimite un claxon.De partea cealaltă a camerii Constantin serios ca niciodată oferă un interviu unui domn,unei doamne.Este cu ochii închiși,întors pe o bucată de corp,iar dupa mimica feței arată celor din jur ca discuția este serioasă.Poate elaborează înterviu,poate cîntă Karaoke,dar poate pur și simplu doarme și vorbește cu ,,Tuzic’’.

  La un moment dat simt că îmi sună telefonul.Îl caut sub pat,nu-l găsesc,îl caut în noptieră,tot nu este.Cu toate acestea el continuua să sune.Baieții au încetinit a scoate zgomote stranii,în semn ca sunt pe cale să se trezească.Telefonul a încetat să sune,măcar bine.Îmi iau ștergarul,periuța și pasta de dinți,și mă îndrept cu pași grăbiți spre lavoar,să fac baia de dimineața.Jos,la al treilea etaj,multe fete se învîrtesc la bucătărie ca niște albinuțe în jurul știubeiului.La lavoar,și respectiv la viceul de băieți,Ionel se învîrte ca un vultur în jurul cuibului,neștiind unde sa-și lese prada...Ma privește atent.În ochii lui citesc chinul,în același timp necunoscutul.E undeva departe,în lumi neștiutoare.Totuși fruntea-i este încruntată,iar toate încercarile de a deschide ușa de la viceu,sunt zadarnice.De cealalta  parte se aude zimbetul zgobiu a lui Sanduț.

  -Deschide Ghiavole,ca acuș depun polen sub ușă,strigă cu disperare Vaniușa.

Acest glas,aceast tempou a vocii.Seamana a ceva provocator,a ceva ce numai Ionel Vacaru poate interpreta. Îmi  spal dinți,face-ul și și iată-mă de parcă m-am nascut a doua oară.Îi mulțumesc pentru aceasta lui dumnezeu,ma uit încă odata la întruchiparea mea aspră,dar totodata bombată si necălcată,după care țin să mă întrept spre bîrlogul 50,scorbura,culcușul unde deseori cu baieții depunem pe pat cîte 2 ouă fiecare zilnic.Zic ,,țin să mă îndrept’’,deoarece drumul pînă în cameră e lung,scări sunt multe,iar pofta de a mai mirosi claxonarile în cor interpretate de  Costea și Sergiu și horăieli acestora în comun  se reduce la minim.Totuși casa mea,e cetatea mea,e locul sacru,unde deseori am zburat spre ceruri alături de Ionel,Sergiu,Sandut,și înca foarte mulți indivizi pe alaturi.

  La un moment dat,aud un glas de muzica…O voce zglobie,îndopată cu bauturi alcoolice,si cu voie buna.Ies în coridor,și mă îndrept în direcția de unde vine croncaitul muzical.Și iarăși e camera 37.Mai bine zis nu ,,IARĂȘI’’, ci din nou,și ca întotdeauna...Acolo locuiesc niște magicieni,niște ,,Babe cloanțe’’ de genul masculin,care au puterea magică de a te face sa nu știi unde te afli,ca pînă la urmă să te pierzi în spațiu și să privești lumea în 3 D..

-Bună dimineață băieți!!!

  Cei 6 oameni aflați în camera 37,inclusiv cei doi trîntori  din cameră de la mine, se uita nedumeriți la mine,și încep a rîde.

 -Care dimineață wei alkoolicule,e 7 seara,afară se întunecă deja...spune Ionel,privindu-ma în ochi,cu haz.

 Ma uit șocat peste fereastra,apoi la ceas.Ceea ce urma să văd,nu se compara cu nimic mai șocant.Afara deja era  pe amurgite,iar ceasul arata 18 și 40 de minute.Asta înseamnă ca trezirea mea dis-de-dimineața nu a fost decît un miraj ,o greșeală vizuală,o pierdere a făpturii mele în timp și spațiu.

Îmi dau seamă,că odată ce am intrat în această cameră,si odată ce am servit primul borcan cu vin,va urma o noapte plină de peripeții, de amețeala și distracție la maxim alaturi de colegii de pahar ,de universitate si de ,,BUTÎLCĂ’’Caci urmează ultimile luni de învățățătură la universitate...Ultimile zile petrecute în calitate de student..În asa caz să nu mai fim așa de palavragii,și să strigăm odată tare și în cor : Hai noroc și să fim sănatoși!